Portretul și noul imaginar
În era digitală, în lumea inundată de imagini ale sinelui fabricate la minut și filtrate prin algoritmii rețelelor de socializare, sub imperiul acceptării și al validării, PORTRET este un cuvânt care stă să cadă din dicționarul vieților noastre. Oare nu cumva printre pixelii pânzelor digitale ne scapă oamenii de lângă noi? De aici începe misiunea celui care vede, artistul vizual. Cel care are creioane și pensule și culori să prindă oamenii dincolo de sine și să îi așeze cuminți, resemnați, triști sau veseli pe pânze, în PORTRETE.
Proiectul de portrete hiper realiste intitulat “Hello Strangers” al Silviei Trăistaru ”vorbește despre persoanele care mi-au marcat într-un fel sau altul viața. Ideea proiectului este dezvoltarea cunoașterii de sine și a oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. Fiecare dintre noi își creează propria experiența a realității prin credințele, interpretările, acțiunile, gândurile și sentimentele sale. Portretele reprezintă reflexia stărilor sau a momentelor care s-au succedat în viața reală și care și-au pus amprenta asupra mea într-un mod irevocabil. ” Silvia Trăistaru
Lucrarea “Mama mea la o înmormântare“ (foto) este una dintre lucrările care face parte din proiectul “Hello Strangers”. Această lucrare reflectă atât suferința și disperarea pierderii unei ființe dragi, dar totodată puterea și curajul de a depăși un astfel de moment și de a parcurge în continuare drumul pe care-l avem în față, oricât de greu ni s-ar părea acest lucru într-o anume etapa.
Strat peste strat
Pe lângă informațiile pe care un portret le transmite privitorilor raportat la aspectul subiectului, sunt și elemente care țin de contextul epocii în care subiectul a trăit, regiunea, ridicând întrebări despre identitate și probleme sociale. Portretul reprezintă o tema pe care o explorez / studiez cu mare bucurie în creația mea. Îl reiau și îl abandonez din când în când, în funcție de ce idei îmi vin. Dacă vreau sa fac un proiect conceptual, las deoparte ce lucram (durează destul de mult să termin un portret) și mă concentrez pe noul proiect. Uneori trec ani până revin pe un portret.
Pentru “Mama mea la o înmormântare“/My Mom At A Funeral am avut nevoie de 2 luni jumătate să ajungă la acel nivel. Nu mi-am impus un termen când să îl termin, pentru că e important să îmi acord suficient timp să ajung la un anumit stadiu pe care îl obțin doar lucrând strat peste strat. Nu îmi place presiunea când trebuie să termin o lucrare pentru a participa la o expoziție. Mă frustrează și-mi pierd interesul pentru acea lucrare. Ideal e să termin lucrarea, apoi să o plimb pe la expoziții. Pentru mine este important cum îmbracă lumina portretul, raportul de culori și planuri care se creează.
Cât despre partea internă, cum ajung să pictez un portret, este un întreg proces. Folosesc fotografia în arta pe care o fac, implicit și la portret. Hiper realismul nu permite să lucrez după model, am experimentat și nu e pentru mine. Deci m-am întors la fotografie. Ca prima etapă, trebuie să fac niște imagini, uneori e nevoie de mai multe ședințe. Fac selecția imaginilor. Cu cât cunosc modelul mai bine, cu atât mai simt mai liberă să explorez subiectul. Îmi place lumina de la ora 7, vara. Dă o tonalitate caldă pe suprafața feței. Fac schițe în creion sau marker ori creioane colorate, și dacă sunt mulțumită trec la realizarea desenului pe pânză și primele straturi de culoare. Aici folosesc tehnica mixtă, dar pun uleiul totdeauna ultimul și lucrez pe planuri mari, ca la sculptură, de la general la detaliu, de la mare la mic și mai folosesc mult de contrastul culorilor complementare și de cel simultan.
Spre bucuria mea, mai sunt artiști contemporani, în special în afara țării, dar câțiva și aici, care explorează subiectul portretului în lucrările lor și pe care îi admir, unii dintre ei sunt încă în viață: Khadija Saye, Zanele Muholi, unele lucrări ale lui Amy Sherald, David Altmejd, Lucien Freud, Amoako Boafo, Gerhard Richter, Ron Mueck. Silvia Trăistaru
În 2010 lucrarea a fost selectată ca finalistă pentru cea de-a IV-a ediție a Premiului Internaţional “Arte Laguna”, Veneția, la secţiunea pictură, din peste 7.000 de aplicații și apoi este câștigătoare a unui Premiu special;
Tot în 2010 a fost selectată ca lucrare finalistă „The Artist’s Magazine” și se află în primele 100 lucrări din cele 1950 pentru BP Portrait Award, National Portrait Gallery, Londra.
A fost expusă atât în țară cât și în străinătate: 2015, Tendencies in Contemporary Romanian Painting, Ambasada României în Berlin; 2014, C.A.R. – Contemporary Art Ruhr, Essen, Germania; 2014, Bucharest Art Weekend, Bucuresti; 2014, Preview_C.A.R@Art Victoria Gallery, Bucuresti; 2014, Art Safari, București; 2012, Body World II, Victoria Art Center, București; 2011, Noul Figurativ, Victoria Art Center, București; 2010, Arte Laguna Prize, Arsenale Venezia, Italia, curator Igor Zanti; 2010, Arte Laguna Prize, Institutul Italian de Cultura, Praga și Institutul Italian de Cultura, Viena.
Lucrarea este publicată în mai multe cataloage, dintre cele mai reprezentative amintim: Arte Laguna și Body World, iar în 2011, afișul expoziției Noul Figurativ de la Victoria Art Center, București a reprodus imaginea lucrării ”My Mom At A Funeral”.
În prezent lucrarea face parte din cea mai frumoasă colecție privată din Munchen, Germania.
Silvia Trăistaru traiește și lucrează în București ca artist vizual și expert restaurator independent. In 2002, după ce a absolvit Universitatea Națională de Arte București, a pus bazele unui atelier în care îmbină propriile proiecte de pictură, desen, fotografie dar și proiecte de conservare de artă. Silvia a restaurat lucrări naționale și internaționale, din secolele XVI-XIX, diferite școli de pictură – italiană, olandeză etc. și din zone diferite din România, iar în ultimii ani, Silvia s-a concentrat în mod special pe restaurare de artă modernă și contemporană, având în protofoliul sau artiști români importanți: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Palladi, Geta Bratescu, Ion Grigorescu, Paul Neagu. Demersul său artistic se extinde spre fotografie, dar partea specială a practicii sale rămâne desenul și pictura. O temă importantă pe care o abordează este cea a portretului care surprinde realitatea din România post comunistă, însă realitatea ca o situație socială. Pretextele culturale, politice, economice și sociale sunt temele centrale ale lucrărilor ei, dezvăluind lacunele sistemului din care face parte. Folosind o abordare vizuală care se concentrează pe identitatea individului, prin prisma istoriei personale dar și a celei colective, lucrările sale permit privitorului să reflecteze la raportul oamenilor în societate sau față de societate, să analizeze rolul memoriei sociale în viața de zi cu zi din România.
Contact Silvia Trăistaru: silvia.traistaru@gmail.com și startconservation@gmail.com