Limbajul corpului
Uneori gesturile și expresia de pe chipul unei persoane spun mai mult ca orice altă formă de comunicare verbală. Știut fiind faptul acesta, la interviul de angajare nu îți rămâne decât să îl pui în practică.
Mai întâi, atenție la tine.
Este normal să ai emoții într-o astfel de situația, însă este mai important pentru a reușita ta să îți controlezi aceste emoții. Până la urmă cei din fața noastră sunt la rândul lor tot oameni și cu siguranță într-un moment al vieții lor au fost în poziția de candidat. Apoi, chiar dacă vii după un șir lung de interviuri de angajare fără rezultat este bine de știut că nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Sunt prea multe variabile de care angajatorii țin cont în momentul în care decid asupra unui candidat sau altuia și multe dintre ele nu au nici cea mai mică legătură cu tine ca persoană.
Gesturile, de cele mai multe ori involuntare, care trădează mai puțină stăpânire de sine, expresii faciale care transmit sentimente nu tocmai agreabile către interlocutori pot fi controlate mult mai bine când ai mai puține emoții și ești mai puțin stresați. Prin urmare, ți-ar putea fi de folos în atenuarea emoțiilor să nu vezi interviul de angajare ca pe o chestiune de viață și de moarte, în termeni fataliști.
Apoi, atenție la interlocutorii tăi.
Ascultă activ și acordă atenție atenție la ce comunică aceștia non-verbal. Păstrează contactul vizual cu interlocutorul, nu evita privirea acestuia, citește gesturile și expresiile faciale pe care aceștia le au în timpul conversației. Vei ști astfel, spre exemplu, când să te oprești dintr-un răspuns prea bogat în amănunte irelevante pentru cei prezenți.